”Foarte multă lume întreabă ce s-a dat, pune accent pe conținut. Îndrăznesc să atrag atenția public că accentul trebuie pus pe competență. Prin proba de astăzi s-au verificat competențe de înțelegere a unui text, s-au verificat competențe cu privire la capacitatea de a formula deducții logice pe baza unui text, s-au verificat competențe de creativitate. Mă refer la subiectul 2 – acea compunere cu 20 de puncte în barem, apreciată că verifică competența de creativitate, lasă elevii să facă legătură inclusiv cu texte pe care le-au citit, făcând parte din programă sau nefăcând parte din programă.
S-au verificat de asemenea și competențe gramaticale, s-au verificat și competente cu privire la complexitatea vocabularului utilizat. Aceste competențe sunt cele mai importante. Mă bucură faptul că am apreciat, să spunem, ofertant conținutul operelor Radu Tudoran și Cella Delavrancea, dar accentul este pus pe competențe așa cum este pus și în cadrul testărilor PISA”, a mai precizat ministrul, potrivit edupedu.ro.
Ministerul a publicat pe site și subiectele și baremul de corectare.
A doua probă scrisă (Matematică) va avea loc joi, 16 iunie, urmată vineri, 17 iunie, de ultima probă scrisă (Limba și literatura maternă).
Primele rezultate vor fi afișate joi, 23 iunie, până la ora 14:00. Contestațiile pot fi depuse în zilele de 23 iunie (în intervalul orar 16:00 – 19:00) și 24 iunie (în intervalul orar 8:00 – 12:00). Acestea pot fi transmise și prin mijloace electronice.
Rezultatele finale vor fi afișate joi, 30 iunie.
PISA este abrevierea Programme for International Student Assessment și este un studiu comparativ internaţional, desfășurat periodic pe baza unei testări standardizate în țările participante. Programul iniţiat de către Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OCDE) are scopul de a măsura dezvoltarea competenţelor de bază ale elevilor de 15 ani, în trei domenii principale: lectură, matematică şi ştiinţe.
La ultima ediție, rezultatele PISA 2018 au arătat că România a obținut cel mai slab punctaj din ultimii 9 ani, cea mai mare cădere fiind la Matematică. Este vorba despre 14 puncte pierdute de România față de PISA 2015 și 15 puncte față de PISA 2012.